RAIUL ŞI FERICIREA VEŞNICĂ

{ February 13, 2010 @ 7:08 pm } · { Sfaturi si invataturi crestine }
{ Tags: , , } · { Leave a Comment }

nMântui-va Domnul sufletele robilor săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El" (Ps. 33, v21).

Adevăraţii trăitori în Hristos, care au nădăjduit în El, păzind cu iubire poruncile dumnezeieşti, au ajuns cu sufletul la locul de fericire numit Rai.

Raiul este locul de fericire al drepţilor lui Dumnezeu şi al celor care se ostenesc să facă pocăinţă sinceră ca să intre în el. în rai este o perfecţiune, o linişte şi o bucurie desăvârşită de care se bucură drepţii trăind într-o continuă sărbătoare, care nu se termină niciodată. în acest loc de fericire veşnică, Dumnezeu ne aşteaptă pe fiecare dintre noi, dacă aici pe pământ, păzim poruncile lui şi trăim în comuniune cu Hristos.

Psalmistul David, în Psalmul 33, ne vorbeşte de oamenii drepţi ai lui Dumnezeu, care, prin multe necazuri, încercări ale vieţii, întru smerenie şi iubire, ajung să-şi mântuiască sufletul, bucurân-du-se veşnic în locul de fericire numit Rai.

Raiul, după căderea protopărinţilor noştri Adam şi Eva, s-a închis, fiind redeschis prin jertfă şi iubire de Domnul nostru Iisus Hristos, pentru toţi oamenii care vor să-I urmeze şi să-I slujească Lui cu adevărat.

Cuvintele Mântuitorului prin care tâlharul primeşte răspuns la rugămintea sa, fiind răstignit pe cruce, constituie argumentul viu,

scripturistic, despre Raiul redeschis pentru tot omul care credul Dumnezeu: „… Şi Iisus i-a zis: adevărat grăiesc ţie: astăzi vei fii Mine în Rai!" (Lc. 23, 43).

Prin jertfa şi învierea Mântuitorului, raiul s-a redeschis; M în el ajung numai cei ce au rămas uniţi cu Hristos prin comuniuj harică. Mântuitorul i-a promis tâlharului raiul, pentru că acesl şi-a recunoscut păcatele, şi anume că el pătimeşte pe drept, j] Mântuitorul pe nedrept şi L-a rugat fierbinte: „Pomeneşte-ml Doamne, când vei veni în împărăţia Ta" (Lc 23, 42), dobândii! astfel Raiul.

Tâlharul răstignit în stânga Lui, îl hulea şi nu recunoştea I el este un făcător de rele. Datorită faptelor lui, a pierdut raiul.l

în Sfânta Scriptură, Raiul este numit de către Mântuitorul împărăţia lui Dumnezeu, atunci când explică faptul că „Impărăă lui Dumnezeu este înăuntrul vostru" (Luca 17, 21). împăraţi aceasta este simţită în sufletele noastre când participăm, 1 comuniune neîntreruptă cu Hristos, la Sfânta Liturghie.

… continue reading this entry.

IADUL RĂUL ŞI MOARTEA PĂCĂTOŞILOR

{ February 11, 2010 @ 7:05 pm } · { Sfaturi si invataturi crestine }
{ Tags: , , } · { Leave a Comment }

Iadul este locul răutăţii unde diavolii şi cei care nu fac pocăinţă vrednică de mântuire, se chinuiesc în veci.

Răul se datorează neascultării îngerilor celor răi, care, prin păcatul trufiei, au căzut din bunătatea lui Dumnezeu. Ei au produs răul. Dumnezeu Cel Atotdrept nu i-a cruţat şi le-a creat un loc al răutăţii, ce se aseamănă cu ei, numit iad. îngerii răi au transmis răul primilor oameni, protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, amăgindu-i cu păcatul neascultării şi astfel au căzut din bunătatea lui Dumnezeu şi au fost scoşi afară din grădina Edenului.

„Moartea păcătoşilor este cumplită şi cei ce urăsc pe cel drept vor greşi" (Ps. 33, 20). Vedem, după cuvântul psalmistului, că în iad merg cei care nu ascultă de Dumnezeu şi de Biserica Sa, săvârşesc păcate şi nu se pocăiesc de ele, trăiesc în fărădelegi: „Semnul schimbării inimii este faţa şi se arată în patru chipuri: binele şi răul, viaţa şi moartea şi limba pururea stăpâneşte pe acestea" (înţelep. Isus Sirah. 37, 21). Citind acest verset şi meditând asupra lui, înţelegem că Dumnezeu a înzestrat pe om cu voinţă liberă, capabil să aleagă binele sau răul, viaţa sau moartea. Limba, lăudând pe Dumnezeu, stăpâneşte binele şi viaţa, iar clevetind fărădelegi, stăpâneşte răul şi moartea sufletului.

Psalmistul David vorbeşte despre moartea păcătoşilor, da despre nemurirea drepţilor. Drepţii sunt cei care au trăit respectau poruncile lui Dumnezeu şi au avut puterea să iubească şi pe c păcătoşi, rugându-se pentru ei. Păcătoşii sunt cei care nu vor s se schimbe, urăsc binele şi pe drepţii lui Dumnezeu. Ei nu cau dreptatea ci plăcerile lor păcătoase, iar atunci când li se arată cJ greşesc, se întristează ca tânărul din Evanghelie, cărui Mântuitorul i-a spus să-şi vândă toată averea şi să o împar săracilor: „… Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea como în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie… Dar ej întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, că avea mul bogăţii" (Mc. 10, 21-22). Cei care nu doresc schimbarea, fiin copleşiţi de păcate, nu primesc cuvintele Mântuitorului. Aceşti direct sau indirect, duc o luptă împotriva lui Dumnezeu şi a cel care merg pe calea dreptăţii.

Din următoarele cuvinte: „Nebunii de noi! Am socotit via lui o nebunie şi moartea lui o ticăloşie" (înţ. Solomon 5.4) „Ne-am săturat de cărările fărădelegii şi ale pierzării, am străbăi pustietăţi neumblate, iar calea Domnului n-am cunoscut-o"; „O folos ne-a adus trufia? La ce ne-a folosit bogăţia şi toată fala ei? (înţel. Solomon 5.7-8), vedem că mândria, acest greu păcat, n duce la pierzare şi aduce moartea sufletului. Drepţii lui Dumneze sunt cei care se feresc de acest păcat, din pricina căruia înge~ au căzut, şi nu se despart de Dumnezeu, Care Se milostiveşte ş! îi scapă de locul osândirii: „însă că drepţii vor fi vii în veac veacului…"(înţel. Solomon 5.15).

îngerii, prin căderea lor, au pierdut puterea săvârşirii binehx şi strălucirea frumuseţii cu care-i înzestrase Dumnezeu. Au pierdu lumina dumnezeiască şi au îmbrăcat pentru totdeauna întunericul, rămânând iniţiatorii răului.

… continue reading this entry.

DESPRE MOAŞTE

{ February 9, 2010 @ 7:03 pm } · { Sfaturi si invataturi crestine }
{ Tags: , } · { Leave a Comment }

„Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi" (Ps. 33, 19). în toată fiinţa lor, sfinţii au fost plini de smerenie iar trupurile lor nu au putrezit ci au devenit tămăduitoare pentru cei ce se ating de ele, având un miros plăcut. în acest sens, psalmistul face o frumoasă legătură între versetele Psalmului 33 şi arată că drepţii au fost cei cu adevărat smeriţi, fiind păziţi şi izbăviţi din toate necazurile de către Dumnezeu. Când psalmistul afirmă că „Domnul păzeşte toate oasele lor", se explică faptul că Dumnezeu a învrednicit trupurile lor cu nestricăciune şi le-a înzestrat cu darul facerii de minuni. Prin aceasta se arată vrednicia, cinstea şi dreptatea lor.

Trupurile drepţilor au rămas, aşadar, ca un adevăr pentru noi, ca un dar benefic, făcător de minuni, prin care cunoaştem puterea lui Dumnezeu şi existenţa Lui. Neputrezirea trupurilor arată şi dreptatea sfinţilor, pentru că au răbdat pentru ea, s-au crucificat intru Domnul, s-au încununat şi au ajuns să se bucure de ea în împărăţia Lui cea cerească.

Sfintele moaşte sunt trupurile sau rămăşiţe din trupurile nepieritoare ale Sfinţilor lui Dumnezeu, prin care El îşi arată atotputernicia Sa prin săvârşirea de minuni.

„Trupurile Sfinţilor sunt deplin prevmatizate, ele au deve! Sfinte potire în care împărtăşania consumată se păstrează\ această formă arătând roadele ei".[1]

Oamenii pot ajunge la sfinţenie prin harul lui Dumnezeu ca este dătător de viaţă. Aici putem vedea împlinirea cuvinteW Mântuitorului: „Fiţi dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cj ceresc desăvârşit este" (Mt. 5,48). Fidel învăţăturii Mântuitorului Sfântul Apostol Petru îndeamnă: „Ci, după Sfântul care v-a chemai pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi, în toată petrecerea vieţii" (I Epist, Soborn a Sf. Ap. Petru 1.15).

Sfinţii s-au sfinţit încă de pe pământ, fiindcă au trăit într-o adevărată unire cu Hristos iar trupurile lor au devenit adevărat! temple ale Duhului Sfânt; de aceea s-au învrednicit de daruri minunate, izvorâtoare de mir, răspânditoare de bună mireasmăl Aceste calităţi le păstrează şi după despărţirea sufletului de trup, trupurile lor rămânând neputrezite, îmbibate de harul Iul Dumnezeu, potire adevărate, făcătoare de minuni, spre întărire! credincioşilor.

în ortodoxie se cinstesc veşmintele sfinţilor şi alte obiecte rămase de la ei prin care Dumnezeu îşi arată, prin minuni, atotputernicia Sa. Omoforul şi brâul Maicii Domnului sunta veşminte lăsate de Maica Domnului şi au puterea de a face minuni.’ Brâul Maicii Domnului se află la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, are un miros deosebit şi este făcător de minuni. Cea mai mare bucată din lemnul Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul, se află la Ierusalim şi este făcător de minuni. Sfânta Cruce este cinstea Jertfei Mântuitorului, altarul cel adevărat făcător de minuni, pe care trebuie să-1 cinstim şi biruinţă asupra demonilor.

Sfaturi şi învăţături creştine inspirate dintr-un psalm 79 ‘^SfaoduVVlI Ecumenic a hotărât excomunicarea şi depunerea din cler a celor ce nu cinstesc Sfintele Moaşte. în Acatistul învierii Domnului aflăm că: „a toată firea omenească în Tine s-a preaslăvit, cu învierea Ta, Iisuse, şi prin aceasta s-a dăruit nestricăciune tfupurilor sfinţilor, adeverindu-ne aceasta prin moaştele sfinţilor şj cântându-Ţi cu umilinţă: Aliluia!".[2]

Cu adevărat, prin moaştele sfinţilor se poate vedea puterea învierii Mântuitorului. Cine doreşte să cunoască mai multe despre Sfinţi şi moaştele lor, să meargă în pelerinaj pe la Sfintele Mănăstiri, precum: Cernica, Curtea de Argeş, Horezu, Bistriţa (Vâlcea), Suceava, Iaşi, Neamţ, Râmeţ… etc, unde se pot închina trupurilor neputrezite ale Sfinţilor şi pot primi putere şi lumină de înţelegere a acestor mari taine.

DREPŢII LUI DUMNEZEU

{ February 7, 2010 @ 7:01 pm } · { Sfaturi si invataturi crestine }
{ Tags: , } · { Leave a Comment }

„Fereşte-te de rău şi fă binele, caută pacea şi o urmează pe ea" (Ps! 33, 13).

Drepţii lui Dumnezeu sunt aceia care au căutat să săvârşească numai binele, să se ferească de tot răul, să caute pacea sufletească, fără de care nu se poate să devii drept al lui Dumnezeu. Spre cei drepţi Dumnezeu se milostiveşte şi primeşte rugăciunea lor: „Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor" (Ps 33, 14). Cei drepţi au viaţă curată, au viaţa care duce spre sfinţenie. Ei sunt cei care caută însetaţi dreptatea lui Dumnezeu şi drepturile aproapelui, dovadă a dragostei celei adevărate către Dumnezeu şi aproapele.

In Vechiul Testament cunoaştem mai mulţi drepţi ai Legii Vechi. Dreptul Iov cel răbdător pentru Dumnezeu, fiind bogat în cele materiale, a avut cea mai mare bogăţie sufletească prin conştiinţa dreptăţii şi a îndelung răbdării în suferinţă. Dumnezeu a îngăduit diavolului să-1 ispitească pe Iov, pierzând prin răzbunarea celui rău toate bogăţiile materiale, ca să se poată vedea marea bogăţie a sufletului său. Pierzându-şi cele materiale, Iov nu şi-a pierdut cinstea sa. El a rămas drept şi temător în faţa lui Dumnezeu. De aceea exclamă: „Domnul a dat, Domnul a luat: fie numele Domnului binecuvântat"! (Iov 1, 21).

Părinţii Ioachim şi Ana au fost drepţi şi temători de Dumnezei şi s-au rugat mult timp Lui, ca să le dăruiască un copil. Dumnezeu a ascultat rugăciunea lor şi a trimis pe Arhanghelul Gavriil s| vestească faptul că ei vor avea un copil, ce se va chema Mariaj Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

Dreptul Simeon care a rostit frumosul imn la întâmpinarea Domnului, a avut îndelungă răbdare şi s-a rugat să-L vadă pe| Mântuitorul.

Rugăciunea lui a fost primită şi s-a învrednicit să-L ţină în mâinile sale pe Mântuitorul.

Acum a rostit acest imn prin care îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că a trăit acest moment şi de acum poate fi slobozit din viaţa aceasta.

„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel" (Lc 2, 29-32).

Psalmistul David arată că drepţii sunt adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu, care locuieşte în ei: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui" (Ps. 76, 36). Drepţii lui Dumnezeu au pus înaintea celor materiale pe cele spirituale şi au ajuns sfinţii prin care se slăveşte Dumnezeu.

în Vechiul Testament au fost mulţi drepţi ai lui Dumnezeu, care s-au bucurat după învierea Domnului de împărăţia dumnezeiască, pentru că ei au răbdat în viaţa lor şi au respectat Legea Veche. Psalmistul David foloseşte în Psalmul 33 foarte des cuvântul „drepţii lui Dumnezeu", arătând că drepţii ajung la desăvârşire prin multe încercări, multe necazuri ale vieţii, în răbdare şi neclintiţi în credinţa lor.

în Noul Testament, Mântuitorul a dat posibilitatea, prin răscumpărarea Sa, ca toţi cei care cred în El şi se botează în j^ele Sfintei Treimi, prin harul Apostolilor transmis slujitorilor Sfintei Biserici, să devină drepţii Lui. Prin Botez, taina instituită (je Mântuitorul, noi suntem sfinţi toţi, la modul general, dar drept şi sfânt rămâne numai acela care, în răbdare şi smerenie primeşte în iubire harul dumnezeiesc şi nu se desparte de el.

Sfântul Apostol Pavel spune: „Dreptul din credinţă va fi viu" (Galateni 3, 11), întărind adevărul celor spuse de înţeleptul Solomon şi anume că: „Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinurile nu se vor atinge de ele" (înţelepciunea lui Solomon 3, 1).

în Fericirea a patra: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura" (Mt. 5, 6), se arată că drepţii sunt adevăraţii luptători care susţin dreptatea şi doresc din toate puterile să se străduiască pentru înfăptuirea ei.

Cuvântul „dreptate" are înţelesul din Vechiul Testament, însemnând „cucernicie". „Dreptatea este dreptate în veac şi cuvântul Lui este adevărul" (Ps 118, v. 142). Aceasta este frumoasa rugăciune care se face pentru cei adormiţi în Domnul. Din contextul acestei rugăciuni reiese că cei care nu reuşesc să se bucure de Dumnezeu în viaţa aceasta, pământeană, dar se luptă în iubire pentru ea, se bucură de dreptatea lui Dumnezeu în veşnicie.

Mântuitorul fericeşte pe cei ce sunt prigoniţi pentru dreptate: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor" (Mt. 5,10) promiţându-le ca răsplată a suferinţelor lor împărăţia cerurilor.

Drepţii, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament au răbdat nu numai încercările date de Domnul ci şi pe cele ce s-au ivit din lupta lor pentru dreptate. Ei au luptat împotriva păcatelor lumii şi îndreptarea ei către o viaţă curată. Toţi drepţii au parte, după cuvântul lui Dumnezeu de împărăţia cerurilor:

voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea" (In 17, 24). Unii djn drepţi au mers pentru dreptate până la martiraj. Ei nu participat cu jumătăţi de măsură, ci au mărturisit adevărul preţul vieţii lor. Sfinţii Mucenici au mărturisit cu tărie adevă pe faţă, fără să le fie frică de împăraţii păgâni, răbdând toa pedepsele trupeşti pricinuite de ei. Aceste pedepse i-au încunui cu cunună sfântă şi veşnică dată de Dumnezeu lor. Ei au încen să-1 imite cu adevărat, în mărginită lor putere, pe Mântuito. Cel fără de păcat, Care a răbdat pentru întreaga omenire şi pentrij păcatele ei. Imitarea lor a fost dureroasă, dar Cel fără de păcat i-a întărit şi au învins. Şi în timpurile noastre dreptatea este umbrit^ de nedreptate.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă la glasul Domnului, să fugim de nedreptate, de poftele amăgitoare ale tinereţii şi să căutăm să avem tot timpul inima curată, pentru că numai aşa putem păstra şi respecta dreptatea lui Dumnezeu: „Fugi de poftele tinereţilom şi urmează dreptatea, credinţa, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată" (II Timotei 2, 22).

Mântuitorul îi întăreşte pe toţi cei care vor să-şi păstreze dreptatea, cu cuvintele: „Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă] vor prigoni" (In 15, 20), arătând că dacă pe El, Cel fără de păcat, Dumnezeu-Omul, L-au crucificat şi nu s-au ruşinat de El, cu atât mai mult trebuie să rabde cei care nu sunt lipsiţi de păcate pentru a putea să se încununeze. Prigoana împotriva celor drepţi sau a celor care au dorit, doresc şi vor dori să fie drepţi a fost, a rămas şi va fi până la a doua venire a lui Iisus Hristos.

Pe drepţi îi cinsteşte şi-i laudă Biserica Creştină pentru că au ajuns sfinţi în împărăţia lui Dumnezeu. Ei sunt rugătorii noştri, sunt mijlocitorii noştri care ne ajută, prin rugăciunile lor, să

Sfaturi şi învăţături creştine inspirate dintr-un psalm ^^^dre^^teaîn spiritul credinţei pline de iubire, însoţită de Pâsvărata curăţenie trupească şi sufletească, ^psalmistul David îi arată şi pe făcătorii de rele: „Iar faţa mnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pămân t pomenirea jor"(Ps. 33,15)- Aceştia sunt necredincioşii care se războiesc cu drepţii- Făcătorii de rele s-au războit cu Mântuitorul. Adepţii răului sunt îngerii cei răi, care, din trufie, au încercat să se ridice mai presus de Dumnezeu, dar au căzut devenind diavoli întunecaţi, care îi ispitesc pe oameni şi le transmit puterea răului atunci când ascultă de ei. De aceea şi subliniază psalmistul, că pe aceşti făcători de rele îi învingem dacă strigăm la Domnul: „Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit şi din necazurile lor i-a izbăvit" (Ps. 33, 16).

Drepţii numai prin rugăciune puternică la Dumnezeu au putut să învingă răutatea necredincioşilor. Domnul nu i-a părăsit, pentru că a văzut dragostea lor şi i-a ajutat să poată birui toate necazurile,

toate încercările vieţii.

Proorocul Amos spune: „ Urâtirăul şi iubiţi binele" (Amos 5,15).

Răul pentru cel care se lasă supus lui, este ca un cancer dureros

care se vindecă foarte greu.

Sfântul Apostol Pavel ne învaţă cum să răspundem atunci când

ne încearcă cei răi şi puterea răului: „… dacă vrăjmaşul tău este

flămând dă-i să mănânce; dacă-i e sete dă-i să bea; căci, făcând acestea, cărbuni de foc vei grămădi pe capul lui" (Romani 12, 20). Putem astfel să biruim puterea răului prin puterea binelui: „Nu te lăsa biruit de rău, ci răul cu binele biruieşte-1" (Romani 12, 21). Biruinţa asupra răului este împlinită numai de iubirea aproapelui, aşa cum ne cere Dumnezeu în prima poruncă. „Iubirea nu-i face rău aproapelui, aşadar, iubirea e plinirea Legii" (Romani 13,10).

Părinţii Ioachim şi Ana au fost drepţi şi temători de Dumnezei şi s-au rugat mult timp Lui, ca să le dăruiască un copil. Dumnezeu a ascultat rugăciunea lor şi a trimis pe Arhanghelul Gavriil s| vestească faptul că ei vor avea un copil, ce se va chema Mariaj Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

Dreptul Simeon care a rostit frumosul imn la întâmpinarea Domnului, a avut îndelungă răbdare şi s-a rugat să-L vadă pe| Mântuitorul.

Rugăciunea lui a fost primită şi s-a învrednicit să-L ţină în mâinile sale pe Mântuitorul.

Acum a rostit acest imn prin care îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că a trăit acest moment şi de acum poate fi slobozit din viaţa aceasta.

„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel" (Lc 2, 29-32).

Psalmistul David arată că drepţii sunt adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu, care locuieşte în ei: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui" (Ps. 76, 36). Drepţii lui Dumnezeu au pus înaintea celor materiale pe cele spirituale şi au ajuns sfinţii prin care se slăveşte Dumnezeu.

în Vechiul Testament au fost mulţi drepţi ai lui Dumnezeu, care s-au bucurat după învierea Domnului de împărăţia dumnezeiască, pentru că ei au răbdat în viaţa lor şi au respectat Legea Veche. Psalmistul David foloseşte în Psalmul 33 foarte des cuvântul „drepţii lui Dumnezeu", arătând că drepţii ajung la desăvârşire prin multe încercări, multe necazuri ale vieţii, în răbdare şi neclintiţi în credinţa lor.

în Noul Testament, Mântuitorul a dat posibilitatea, prin răscumpărarea Sa, ca toţi cei care cred în El şi se botează în j^ele Sfintei Treimi, prin harul Apostolilor transmis slujitorilor Sfintei Biserici, să devină drepţii Lui. Prin Botez, taina instituită (je Mântuitorul, noi suntem sfinţi toţi, la modul general, dar drept şi sfânt rămâne numai acela care, în răbdare şi smerenie primeşte în iubire harul dumnezeiesc şi nu se desparte de el.

Sfântul Apostol Pavel spune: „Dreptul din credinţă va fi viu" (Galateni 3, 11), întărind adevărul celor spuse de înţeleptul Solomon şi anume că: „Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinurile nu se vor atinge de ele" (înţelepciunea lui Solomon 3, 1).

în Fericirea a patra: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura" (Mt. 5, 6), se arată că drepţii sunt adevăraţii luptători care susţin dreptatea şi doresc din toate puterile să se străduiască pentru înfăptuirea ei.

Cuvântul „dreptate" are înţelesul din Vechiul Testament, însemnând „cucernicie". „Dreptatea este dreptate în veac şi cuvântul Lui este adevărul" (Ps 118, v. 142). Aceasta este frumoasa rugăciune care se face pentru cei adormiţi în Domnul. Din contextul acestei rugăciuni reiese că cei care nu reuşesc să se bucure de Dumnezeu în viaţa aceasta, pământeană, dar se luptă în iubire pentru ea, se bucură de dreptatea lui Dumnezeu în veşnicie.

Mântuitorul fericeşte pe cei ce sunt prigoniţi pentru dreptate: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor" (Mt. 5,10) promiţându-le ca răsplată a suferinţelor lor împărăţia cerurilor.

Drepţii, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament au răbdat nu numai încercările date de Domnul ci şi pe cele ce s-au ivit din lupta lor pentru dreptate. Ei au luptat împotriva păcatelor lumii şi îndreptarea ei către o viaţă curată. Toţi drepţii au parte, după cuvântul lui Dumnezeu de împărăţia cerurilor:

voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea" (In 17, 24). Unii djn drepţi au mers pentru dreptate până la martiraj. Ei nu participat cu jumătăţi de măsură, ci au mărturisit adevărul preţul vieţii lor. Sfinţii Mucenici au mărturisit cu tărie adevă pe faţă, fără să le fie frică de împăraţii păgâni, răbdând toa pedepsele trupeşti pricinuite de ei. Aceste pedepse i-au încunui cu cunună sfântă şi veşnică dată de Dumnezeu lor. Ei au încen să-1 imite cu adevărat, în mărginită lor putere, pe Mântuito. Cel fără de păcat, Care a răbdat pentru întreaga omenire şi pentrij păcatele ei. Imitarea lor a fost dureroasă, dar Cel fără de păcat i-a întărit şi au învins. Şi în timpurile noastre dreptatea este umbrit^ de nedreptate.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă la glasul Domnului, să fugim de nedreptate, de poftele amăgitoare ale tinereţii şi să căutăm să avem tot timpul inima curată, pentru că numai aşa putem păstra şi respecta dreptatea lui Dumnezeu: „Fugi de poftele tinereţilom şi urmează dreptatea, credinţa, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată" (II Timotei 2, 22).

Mântuitorul îi întăreşte pe toţi cei care vor să-şi păstreze dreptatea, cu cuvintele: „Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă] vor prigoni" (In 15, 20), arătând că dacă pe El, Cel fără de păcat, Dumnezeu-Omul, L-au crucificat şi nu s-au ruşinat de El, cu atât mai mult trebuie să rabde cei care nu sunt lipsiţi de păcate pentru a putea să se încununeze. Prigoana împotriva celor drepţi sau a celor care au dorit, doresc şi vor dori să fie drepţi a fost, a rămas şi va fi până la a doua venire a lui Iisus Hristos.

Pe drepţi îi cinsteşte şi-i laudă Biserica Creştină pentru că au ajuns sfinţi în împărăţia lui Dumnezeu. Ei sunt rugătorii noştri, sunt mijlocitorii noştri care ne ajută, prin rugăciunile lor, să

Sfaturi şi învăţături creştine inspirate dintr-un psalm ^^^dre^^teaîn spiritul credinţei pline de iubire, însoţită de Pâsvărata curăţenie trupească şi sufletească, ^psalmistul David îi arată şi pe făcătorii de rele: „Iar faţa mnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pămân t pomenirea jor"(Ps. 33,15)- Aceştia sunt necredincioşii care se războiesc cu drepţii- Făcătorii de rele s-au războit cu Mântuitorul. Adepţii răului sunt îngerii cei răi, care, din trufie, au încercat să se ridice mai presus de Dumnezeu, dar au căzut devenind diavoli întunecaţi, care îi ispitesc pe oameni şi le transmit puterea răului atunci când ascultă de ei. De aceea şi subliniază psalmistul, că pe aceşti făcători de rele îi învingem dacă strigăm la Domnul: „Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit şi din necazurile lor i-a izbăvit" (Ps. 33, 16).

Drepţii numai prin rugăciune puternică la Dumnezeu au putut să învingă răutatea necredincioşilor. Domnul nu i-a părăsit, pentru că a văzut dragostea lor şi i-a ajutat să poată birui toate necazurile,

toate încercările vieţii.

Proorocul Amos spune: „ Urâtirăul şi iubiţi binele" (Amos 5,15).

Răul pentru cel care se lasă supus lui, este ca un cancer dureros

care se vindecă foarte greu.

Sfântul Apostol Pavel ne învaţă cum să răspundem atunci când

ne încearcă cei răi şi puterea răului: „… dacă vrăjmaşul tău este

flămând dă-i să mănânce; dacă-i e sete dă-i să bea; căci, făcând acestea, cărbuni de foc vei grămădi pe capul lui" (Romani 12, 20). Putem astfel să biruim puterea răului prin puterea binelui: „Nu te lăsa biruit de rău, ci răul cu binele biruieşte-1" (Romani 12, 21). Biruinţa asupra răului este împlinită numai de iubirea aproapelui, aşa cum ne cere Dumnezeu în prima poruncă. „Iubirea nu-i face rău aproapelui, aşadar, iubirea e plinirea Legii" (Romani 13,10).

… continue reading this entry.

UNIREA CU IISUS HRISTOS CEL EUHARISTIC

{ February 5, 2010 @ 6:57 pm } · { Sfaturi si invataturi crestine }
{ Tags: , , } · { Leave a Comment }

Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul: fericit bărbatul care nădăjduieşte în El" (Ps. 33, 8).

Altarul prezent în Vechiul Testament era o prefigurare a altarului cel adevărat şi Sfânt de pe Golgota. Nu era un altar cu jertfă nemuritoare, era un altar care folosea jertfe sângeroase. Tocmai de aceea Dumnezeu intervine prin îngerul Său şi opreşte pe patriarhul Avraam să junghie copilul, când i s-a cerut să-şi sacrifice unicul său fiu, pe Isaac; prefigurându-se jertfa Mântuitorului: „Iar îngerul a zis: să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu…" (Fac. 22, 12).

Proorocul Isaia a profeţit naşterea, patimile, rno^ învierea Mântuitorului. Prin acest verset, el arată că Mânt este Jertfa cea fără de păcat, jertfa vie şi sfântă a întregii om Mântuitorul S-a crucificat pe Golgota ca să ia asupra Sa n" ^ noastre: „Pentru fărădelegile poporului Meu am fost adus moarte" (Is. 53, 8). El Se jertfeşte ca să dea viaţă ornenir”’ distrugă moartea sufletească datorită păcatului adamic c ‘ ^

prin El să putem birui păcatul şi moartea sufletului: „Dar a voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şj.a ^ viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi Va iUngj viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi" (Is. 53; ^ Profeţia făcută de Isaia s-a împlinit iar Cel fără de păcat a suferit cu adevărat, pentru păcatele noastre, Sa jertfit ca noi să ne luminăm şi să avem viaţă prin El.

Proorocul David îl simte pe Mântuitorul nu numai ca jertfă sângeroasă, dar şi ca jertfă Euharistică. El vede cu adevărat pe Iisus Hristos cel Euharistie prin care omenirea va primi viaţă. Altarul pe care S-a jertfit în chip sângeros Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru ridicarea păcatelor lumii a fost Sfânta Cruce de pe Golgota, iar altarul pe care Mântuitorul Se jertfeşte în chip nesângeros este masa Sfântului Altar, masa Bisericii celei adevărate întemeiată de Mântuitorul la Cincizecime.

Taina Sfintei Euharistii a fost instituită de Mântuitorul la Cina cea de Taină, atunci când, luând pâinea în mâinile Sale, a mulţumit şi a binecuvântat, a frânt şi a dat Sfinţilor Săi Apostoli zicân „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul ş1 mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, acesta^ esie Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă V ^ iertarea păcatelor" (Mt. 26, 26-28, Lc. 22, 10). Mântuitoru^ poruncit Apostolilor zicând: „Aceasta să o faceţi întru pohien Mea"{Lc. 22, 19).

La Cincizecime apostolii au fost umpluţi de Duh Sfânt propovăduit Evanghelia dreptăţii şi pe Hristos Cel înviat la ^’ ^ neamurile, au hirotonit episcopi, preoţi şi diaconi, transrnV091* le acelaşi har. Numai Biserica creştină, prin slujitorii Săi u ai apostolilor, are puterea dumnezeiască de a-L dărui credincio în Sfânta Taină a Cuminecăturii pe Iisus Hristos Cel Euharist^

… continue reading this entry.

LAUDA ŞI IUBIREA MAICII DOMNULUI

{ February 3, 2010 @ 6:52 pm } · { Sfaturi si invataturi crestine }
{ Tags: , , } · { Leave a Comment }

Eva se naşte din Adam fără de bărbat (Fac. 2, 21-22) iar Hristos Se naşte din Fecioara Măria fără de bărbat, Maica Domnului rămânând pururi Fecioară. Femeia prin care noi am căzut este Eva, iar femeia prin care Lucifer este biruit şi prin care a venit biruinţa morţii, este Pururea Fecioara Măria: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta-ţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul" (Fac. 3, 15).

Raiul, de la căderea protopărinţilor, era închis şi păzit de îngeri. Maica Domnului biruieşte puterea diavolului prin smerenie, acceptând, din dragoste, mesajul dumnezeiesc adus de înger. Prin ea ne vine Izbăvitorul Iisus Hristos, Cel care deschide întregii omeniri porţile Raiului, ca prin El şi rugăciunile Maicii Domnului, întreaga omenire să poată dobândi Raiul.

Psalmistul David a cinstit-o pe Maica Domnului în duhovnicesc zicând: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, înfo­cată în haină aurită şi prea înfrumuseţată" (Ps. 44, 11). Drepţjj părinţi ai Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, s-au bucurat de Maica Domnului mai

mult duhovniceşte, pentru că ei şi-au împlinit făgăduinţa şi au dus-o la templu. Patriarhii Vechiului Testament s-au bucurat la templu şi au cinstit-o duhovniceşte pe Maica Domnului. Dreptul Iosif a cinstit-o şi el duhovniceşte, în taină, pe Maica Domnului. Atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, Maica Domnului a fost cinstită tainic. în Vechiul Testament nu era obiceiul ca o femeie să fie cunoscută public, mai ales o fecioară şi în special Fecioara-Maica Domnului, despre care se profeţise şi avea un mare renume. Maica Domnului a avut tot timpul adevărata smerenie. Tot ceea ce vedea şi auzea păstra tainic în inima sa, aşa cum a suspinat în taină lângă Crucea Mântuitorului. Proorocii care au prevestit-o erau în iad şi aşteptau cu nerăbdare împreună cu strămoaşa Eva, plângând şi tânguin-du-se: „Vino Pururi Fecioară şine scoate pe toţi din întuneric, pnn Iisus Hristos Cel ce Se va naşte din tine!" (Cântările învierii, Octoih).

Domnul Dumnezeul lui Izrael a intrat pe ea. De aceea va fi închisă" (Iezechel 44, 1-2). în acest verset se arată clar Pururea Fecioria Maicii Domnului. Dacă au recunoscut-o Profeţii Vechiului Testament ca Pururi Fecioară, şi demonii o recunosc că este Pururi Fecioară şi se tem de ea, în schimb cei care nu vor să o recunoască şi să o cinstească, nu se pot asemăna nici cu demonii.

… continue reading this entry.

LAUDA SFINTEI CRUCI

{ February 1, 2010 @ 4:50 pm } · { Sfaturi si invataturi crestine }
{ Tags: , , } · { Leave a Comment }

Lauda Sfintei Cruci a fost desăvârşită de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin jertfa Sa. Crucea rămâne semnul de legătură între noi şi Mântuitorul.

în Vechiul Testament nu exista lauda crucii spirituale, doar o prefigurare a Crucii. De aceea Sfântul Apostol Pavel remarcă faptul că păgânii vedeau în cruce un element de tortură – crucea este nebunie, iar creştinii au văzut şi văd în ea puterea lui Dumnezeu (I Cor. 1, 18).

Viaţa omului pe pământ se poate numi o viaţă creştinească dacă este strâns legată de lauda Crucii lui Hristos. Cina şi Crucea sunt două momente ale unicei Jertfe. Jertfa Crucii a deschis calea omenirii spre împărăţia lui Dumnezeu. Numai cel care îşi poartă crucea suferinţei poate să o şi cinstească. Cel ce voieşte a-I urma

Sfântul Apostol Pavel spune: „Iar mie nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume" (Gal 6,14).

… continue reading this entry.

RUGĂCIUNEA ÎN DUH ŞI ADEVĂR

{ January 30, 2010 @ 4:48 pm } · { Sfaturi si invataturi crestine }
{ Tags: , , } · { Leave a Comment }

Mântuitorul ne învaţă rugăciunea în duh şi adevăr, arătân-du-ne, prin pilda Sa, cum putem dobândi puterea experienţei duhovniceşti pentru a putea înlătura orice cauză a răului, care provine din interiorul sau din exteriorul nostru. Pilda Mântuitorului în Pustiul Carantaniei şi în alte situaţii din activitatea Sa sfântă pe pământ este triumfală prin puterea smereniei, răbdării şi iubirii nemărginite faţă de zidirea Sa (oamenii).

în convorbirea Mântuitorului cu femeia samarineancă, se vede că adevărata închinare şi rugăciune trebuie să fie lipsită de patimi şi să fie în duh şi adevăr: „Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr" (In. 4, 24).

Biserica a luat fiinţă în chip văzut la Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime, este plină de lumină şi are puterea dată de Dumnezeu prin Apostolii slujitorilor ei să înveţe pe credincioşi rugăciunea în duh şi adevăr. Numai prin Biserică şi în Biserică putem avea o trăire cu adevărat a rugăciunii în duh şi adevăr.

Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, „Marea iubire a lui Dumnezeu"21, este slujba săvârşită în Duhul Sfânt de către slujitorii ^^Biserici, iar cei care participă la ea, trebuie să o trăiască

pr- Nichifor Todor, Sfânta Liturghie – marea iubire a lui Dumnezeu, Ed. „Credinţa strămoşească", Blaj, 1997, p. 149.

în duh şi adevăr. Fără Biserica lui Hristos nu putem avea o rugăciune în duh şi adevăr. Numai lângă Iisus Hristos cel Euharistie, Care Se jertfeşte pe Masa Sfântului Altar în chip] nesângeros se poate realiza o laudă împlinită în duh şi adevăr. De aceea şi drepţii Vechiului Testament aşteptau venirea Mântuitorului, pentru că numai prin Jertfa şi învierea Sa puteau să aibă adevărata bucurie, să fie alături de El.

în peştera din Betleem, alături de Fecioara Măria au adus laude de adevărată bucurie îngerii şi păstorii, Pruncului Iisus Hristos Cel aflat în iesle. Cu multă smerenie şi sfinţenie, prima dintre oamenii care L-au văzut şi L-au lăudat pe Pruncul Iisus Hristos, a fost Maica Domnului, cea care L-a purtat în pântecele ei, şi alături de ea, dreptul Iosif, cel care a însoţit-o pe Maica Domnului şi a avut grijă de ea.

Apostolii s-au bucurat că Mântuitorul i-a ales să fie adevăraţii mărturisitori ai învierii Sale. Având în mijlocul lor pe Mântuitorul, au simţit în sufletele lor adevărata rugăciune în duh şi adevăr. Această rugăciune au învăţat-o direct, prin viu grai, de la Iisus Hristos. Au învăţat Rugăciunea Domnească „Tatăl Nostru" (Mt. 6, 9-13) care radiază iubire şi iertare.

Lauda lui Dumnezeu în Noul Testament îşi are plinătatea în Sfânta Biserică, acolo unde îngerii în chip nevăzut îl laudă pe Dumnezeu la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie şi în chip văzut, oamenii care primesc roadele sufleteşti ale acestei laude. Mântuitorul a venit în lume pentru ca întreaga omenire să cunoască adevărata laudă. El, Cel fără de păcat, din nemărginita Sa iubire, a realizat răscumpărarea neamului omenesc, ca tot cel ce crede în El şi îi urmează Lui cu adevărat, să poată ajunge la desăvârşire. Ca să ajungi la desăvârşire trebuie să păstrezi învăţătura cea adevărată, să o trăieşti şi să o împlineşti. „Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, nu are pe Dumnezeu" (II In. 1, 9).

Apostolii s-au bucurat de făgăduinţa Duhului Sfânt făcută de Mântuitorul pe care au primit-o la Cincizecime, după învierea Sa. Slujitorii Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe au puterea Duhului Sfânt, de la Dumnezeu, prin Apostoli, de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor prin rugăciune făcută după rânduiala. Rugăciunea slujitorilor Bisericii ce se face în duh şi adevăr e simţită de credincioşi tot timpul şi se folosesc de ea. în Taina Spovedaniei ei primesc iertarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu prin rugăciunea şi dezlegarea slujitorilor Bisericii.

Prin rugăciune neîncetată rămânem în legătură cu Dumnezeu în duh şi adevăr, numai dacă nu primim gândurile murdare, nu ne îndulcim cu ele şi nu săvârşim păcate. Păcatul rupe legătura noastră cu Dumnezeu sau o slăbeşte (depinde de la caz la caz, în funcţie de gravitatea păcatului).

Cel care săvârşeşte păcatul rupe legătura cu Dumnezeu şi are nevoie de împăcarea cu El. Această împăcare se restabileşte prin Taina Spovedaniei şi numai atunci rugăciunea noastră particulară este primită şi ascultată de Tatăl Ceresc.

Biserica este adevăratul locaş, de închinare în duh şi adevăr al creştinilor, unde se pot împăca cu Dumnezeu atunci când greşesc şi-L supără. Slujitorii Sfintei Biserici au putere şi lucrarea Duhului Sfânt să ne dezlege de păcatele noastre, să fim din nou în legătură permanentă cu Dumnezeu: „… a suflat asupra lor şi ie-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate Şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (Ir. 20, 22-23).

Apostolii şi ucenicii au fost prezenţi lângă Mântuitorul la Cina cea de Taină şi au simţit puterea rugăciunii la frângerea pâinii (Mt. 26, 26-28). Luca şi Cleopa, mergând pe cale cu Mântuitorul,

clip_image001
Care li S-a arătat după învierea Sa, n-au reuşit să-L cunoască decât la frângerea pâinii, când L-au rugat să rămână la ei peste noapte-„Şi când a stat împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvân­tat-o şi frângând, le-a dat lor, şi s-a deschis ochii lor şi L-au cunoscut" (Lc. 24, 30-31).

Adevărata prezenţă lângă Mântuitorul este la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, Marea Iubire a lui Dumnezeu faţă de noi. Numai aici cu adevărat, îl avem pe Mântuitorul în mijlocul nostru, lăundându-L în duh şi adevăr, cunoscându-L cu adevărat la frângerea pâinii şi la împărtăşirea noastră cu însuşi Trupul şi Scump Sângele Său.

Biserica ne învaţă să credem tot ceea ce ne-a descoperit Mântuitorul, au propovăduit Apostolii, au definit Sinoadele Ecumenice, privind iconomia Mântuirii şi îndumnezeirii noastre. A crede în Iisus Hristos şi ruga Lui, nu este destul, ci trebuie să te uneşti cu El prin Taina Cuminecăturii. Nicolae Cabasila spune: „… pentru a ne închina lui Dumnezeu şi pentru a-Iputea sluji în curăţenie, se cade să ne apropiem de Sfânta Masă. Şi Taina nu numai că ne face mădulare ale lui Hristos, ca să ne putem înfăţişa Lui în această stare, ci, dacă nu ne apropiem de această mâncare sfântă, nici nu mai putem măcar rămâne în viaţă şi nici să ne slobozim din faptele cele de moarte, pentru că atâta vreme cât suntem morţi, nu ne putem închina Dumnezeului Celui viu, bineştiind că închinarea în duh şi adevăr numai cel viu o poate săvârşii. Căci Dumnezeu nue Dumnezeu al morţilor, ci al viilor (Mt. 22, 23).

Rugăciunea particulară este o pregătire a fiecăruia dintre noi pentru ziua învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care o cinstim participând în iubire cu toţii, în Biserica Sa la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie.

Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor" (Mt. 18, 20). Mântuitorul ne arată că rugăciunea în comun este rugăciunea plină de iubire faţă de Dumnezeu şi de aproapele, este rugăciunea prin care noi împlinim prima poruncă a Sa, rugăciune ce se realizează în Biserica Sfântă.

Biserica e o Cincizecime continuă, e plină de lumină dumneze­iască, e plină de Duhul Sfânt, care se află în stare de epicliză continuă, unde în iubire îl primim pe Iisus Hristos Cel Euharistie. Harul este prezent şi lucrător în Sfintele Taine. Prin unirea cu Hristos Cel Euharistie suntem ajutaţi să nu mai cădem din starea duhovnicească şi să mergem spre desăvârşire.

Calea spre rugăciune şi închinare în duh şi adevăr începe, spune Sfântul Teofan Zăvorâtul, cu putinţa noastră de a înţelege şi a cerceta cuvintele rostite, prin aceasta ajungând la umilinţă şi la gânduri bune: pe măsură ce sporim în deprinderea gândurilor dumnezeieşti, spune el, apare în noi dorinţa dumnezeiască şi ne atrage să ajungem până acolo încât să înţelegem închinarea către Tatăl în Duh şi Adevăr, potrivit cu porunca Domnului: „ Gura şi limba dobândesc o prospeţime, devin incapabile pentru vorbe deşarte, pentru râsete, pentru rostirea cuvintelor glumeţe, ruşinoase şi putrede".23

Sfântul Teofan Zăvorâtul ne arată că trebuie să ajungem să tăiem răul din rădăcină pentru a putea rămâne în legătură continuă cu Dumnezeu. El ne învaţă să fim mai conştienţi de tot ceea ce gândim şi facem, ca să putem ajunge la gândurile cele bune şi frumoase, plăcute lui Dumnezeu. Iubirea şi faptele bune aduc umină sufletului şi contribuie la îndumnezeirea lui. Iubirea aduce umină sufletelor

Energiile divine sunt numite de către Sfântul Grigorie Palam „lumină dumnezeiască". Această lumină nu e Fiinţa lui Dumnezeu ci har dumnezeiesc, care scoate din trup, ca pe Pavel, alteori transfigurează ca pe Moise când cobora de pe Sinai, trupul luminându-1 şi îndumnezeindu-1 (Ies. 34,35).[1] Această schimbare o vedem la „Schimbarea la Faţă" a Mântuitorului pe Muntele Taborului, lumină pe care n-au putut-o primi apostolii, fiind căzuţi la pământ. Este lumină imaterială, divină, necreată, care ne îndumnezeieşte. Ca să putem simţi lumina dumnezeiască trebuie să ne împărtăşim de această lumină. Sfântul Grigorie Palama a spus: „Cel ce se împărtăşeşte de lumina dumnezeiască…, devine el însuşi lumină".[2]

în Fericiri se arată că „cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu". Părintele profesor Dumitru Stăniloae citând pe Sfântul Grigorie Palama spune: „Slava pe care a dat-o Tatăl Lui, a dat-o şi El celor ce ascultă de El".[3] Arătarea lui Dumnezeu Cel plin de lumină n-o putem privi cu ochii trupeşti, o simţim numai atunci când îl primim pe Hristos în sufletele noastre. Ea se răspândeşte din suflet în afară şi se poate observa pe faţa şi pe trupul celui ce o are înlăuntru.

Feţele sfinţilor erau pline de lumină. Faţa lui Moise strălucea, astfel încât cei care se uitau la el nu puteau să privească acea lumină copleşitoare. Lumina Sfinţilor Părinţi era lumina energiilor dumnezeieşti. Proorocul David arată că faţa celui ce se apropie de Dumnezeu nu se ruşinează, ea este plină de lumină, aşa cum era faţa lui Moise.

‘^^l^geacea^ouă ne luminăm şi ne apropiem de Dumnezeu in participarea la Sfintele Taine, lucrări ale harului Sfântului Duh şi în sPecial prin Sfânta Taină a Euharistiei – unirea euharistică cu Iisus Hristos, „pâinea vieţii" (In 6, 48) şi „Lumina… cea adevărată Care, venind în lume, luminează pe tot omul" (In 1,9).

Mântuitorul ne atenţionează: „Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri" (Mt 7, 21). Credinţa noastră trebuie să se transforme în fapte vrednice de mântuire. Faptele bune săvârşite fără credinţă dreaptă sunt moarte, iar credinţa dreaptă fără faptele bune e moartă.

Sfântul Apostol Iacob afirmă: „Aşa şi credinţa: dacă nu are fapte, emoartăîn ea însăşi"(Iacob 2,17), iar „Omulseîndreptează din fapte, nu numai prin credinţă" (Iacob 2, 21). Sfântul Apostol Pavel întăreşte faptele credinţei prin iubire când afirmă că în Hristos credinţa este „lucrătoare prin iubire" (Gal 5, 6).

Psalmistul David spune: „Săracul acesta a strigat şi Domnul 1-a auzit pe el, şi din toate necazurile lui 1-a izbăvit" (Ps. 33, 6). Psalmistul se referă la cel sărac, adică lipsit de păcate şi bogat în fapte bune, pentru că Domnul 1-a auzit şi 1-a izbăvit din toate necazurile. Dumnezeu poartă de grijă fiecăruia dintre noi să ajungă la calea cea adevărată a mântuirii, dar şi noi trebuie să avem o inimă plină de iubire, părere de rău şi căinţă pentru tot ceea ce am greşit faţă de El.

[1] Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama, Ed. Scripta, Bucureşti, 1992, p. 74.

[2] Sf. Grigorie Palama, Omilie la intrarea în biserică a Maicii Domnului, vezi in „Theosis", p. 579.

Sfântul Ioan Gură de Aur, înseamnă „smeriţi de avoie", adică lipsiţi de trufia minţii şi de nemăsurata iubire

de sine, păcate prin care au căzut îngerii ce s-au răzvrătit contra lui Dumnezeu.[1]

însuşi Mântuitorul ne învaţă că trebuie să avem smerenie-„… învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi Veţj găsi odihnă sufletelor voastre". (Mt. 11, 29).

… continue reading this entry.

LAUDA LUI DUMNEZEU

{ January 28, 2010 @ 4:46 pm } · { Sfaturi si invataturi crestine }
{ Tags: , } · { Leave a Comment }

Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea" (Ps. 33, 1). Prin acest verset proorocul David ne arată că trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu printr-o continuă rugăciune.

Lauda lui Dumnezeu este cinstea pe care I-o oferim noi prin rugăciune şi fapte bune în numele Său şi poartă denumirea de adorare. în Noul Testament lauda lui Dumnezeu este deplină prin împăcarea omului cu Dumnezeu realizată prin Mântuitorul Iisus Hristos. El ne-a dăruit nemurirea sufletului prin Jertfa Sa de pe Cruce. Lauda adusă lui Dumnezeu după învierea Fiului este împlinită în duh şi adevăr. Rugăciunea noastră adusă lui Dumnezeu în fiecare zi, mulţumindu-I pentru purtarea de grijă faţă de noi şi curăţenia lăuntrică a noastră pentru a ne putea desăvârşi, urcă spre adevărata laudă dumnezeiască.

Lauda lui Dumnezeu se împlineşte de către noi în duh şi adevăr numai dacă participăm la Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbători, pregătiţi pentru a-L putea primi prin Sfânta Cuminecătură pe Iisus Hristos Cel Euharistie. Tot psalmistul spune: „De şapte ori pe zi Te laud pentru judecăţile Tale cele drepte" (Ps. 118, 164). Biserica creştină a moştenit de la evrei numărul de şapte al slujbelor dintr-o zi. Acestor slujbe săvârşite ln şapte momente ale unei zile liturgice li se spun laude sau cele

şapte laude. Psalmistul David ne învaţă că rugăciunea trebuie să o facem în toată vremea, ca sufletele noastre să aibă o tăria să rămână curate. Această curăţenie a sufletului o dobândim prin smerenie şi răbdare.

„In Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei drepţi şi s$ se veselească" (Ps. 33,2). Numai cei blânzi pot să aibă o rugăciune cu lacrimi şi curată, adusă lui Dumnezeu. Rugăciunea este vorbirea noastră cu Dumnezeu, şi la bine, dar şi la rău. Sfântul Vasile cel Mare, în Comentariu la Psalmi, citând pe Sfântul Apostol Pavel spune că: „Dreptul să săvârşească toate spre slava lui Dumnezeu, încât orice faptă şi orice cuvânt al lui, ca şi orice lucrare mintală să aibă laude. Căci chiar dacă mănâncă, chiar dacă bea, dreptul face toate acestea spre slava lui Dumnezeu" (I Cor, 10, 31).[1]

Omul a fost pus de la început să-L laude pe Dumnezeu. Lauda adusă lui Dumnezeu Cel Trinitar este forma cea mai înaltă de cinstire care I Se atribuie direct lui Dumnezeu Cel adorat. în Vechiul Testament adorarea lui Dumnezeu era neîmplinită, întreaga omenire aştepta „plinirea vremii" (Gal. 4,4), adică să se împlinească profeţiile făcute de drepţii Vechiului Testament. Aceste profeţii s-au împlinit prin venirea Mântuitorului, Cel Care a stricat templele idoleşti şi a luminat poporul învăţându-1 rugăciunea cea adevărată, plină de lumină, prin El; rugăciune plină de pace şi iubire.

In Noul Testament slăvim pe Dumnezeu având mijlocitoare pe Maica Domnului.

Cultul divin cunoaşte trei forme de laudă: lauda lui Dumnezeu, lauda Maicii Domnului, lauda îngerilor şi a sfinţilor. Cuvântul „cult" provine de la latinescul „cultum" şi înseamnă „de adorat". Cultul divin înseamnă deci adorarea lui Dumnezeu Cel Trinitar,

Sfaturi şi învăţături creştine inspirate dintr-un psalm 19 J^şnkTAdorarea este cinstirea absolută ce se cuvine numai • Dumnezeu, Cel întreit în Persoane: „Căci Trei sunt care ărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei ^na sunt"(l Ir. 5,7). Sfântul Apostol Ioan arată puterea trinitară, dumnezeiască, nemărginită, pe care noi trebuie să o cinstim prin dragostea şi credinţa noastră. Omul a fost zidit de Dumnezeu din nimic şi înzestrat cu suflet dornic de a fi în legătură şi comuniune permanentă cu Creatorul şi Binefăcătorul său. Dumnezeu are fată de om o nemărginită iubire, o grijă părintească neîntreruptă, de aceea omul are îndatorirea să răspundă la toate acestea prin cinstea, lauda şi mulţumirea ce trebuie să dovedească legătura om – Dumnezeu. Dumnezeu fiind Creator, Proniator, Mântuitor şi Sfinţitor al lumii, pe El se cuvine să-L lăudăm şi să-L cinstim la modul absolut. Dumnezeu fiind Unul în Fiinţă dar întreit în Persoane, a fost lăudat de drepţii Vechiului Testament şi de toţi cei care au fost alături de ei, şi este lăudat de două mii de ani de la învierea Fiului de către credincioşi prin Biserica Sa cea sfântă, uşa prin care noi ajungem în împărăţia Lui. în Vechiul Testament legătura lui Dumnezeu cu poporul se menţinea prin prooroci, după cuvântul psalmistului David: „Slăviţi pe Domnul împreună cu mine, şi să înălţăm numele Lui împreună" (Ps. 33,3).

In Noul Testament s-a desăvârşit această legătură prin Mântuitorul Iisus Hristos. Ea a fost dăruită Bisericii, care, prin slujitorii şi credincioşii ei îl laudă pe Hristos Cel înviat. Mântuitorul ne învaţă să ne rugăm continuu. El le-a spus Apostolilor Săi, atunci când Se ruga în Grădina Ghetsimani: „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită. Că duhul este osârduitor, dar trupul neputincios" (Lc. 22,44).

In pilda vameşului şi a fariseului din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca vedem rugăciunea cea adevărată de pocăinţă

avameşului smerit: „Dumnezeule fii milostiv mie păcătosului!" (Lc. 18,13). Sfântul Ioan Scărarul, unul dintre Sfinţii Părinţi care a trăit cu adevărat această rugăciune a vameşului, ne sfătuieşte că este de mare folos practicarea ei şi o numeşte rugăciunea minţii: „Doamne, Iisuse Hristoase miluieşte-mă pe mine păcătosul". Această rugăciune, după sfatul Sfântului Ioan Scărarul, trebuie să o avem în mintea noastră şi să o unim cu inima în Duhul Sfânt. Sfântul Evagrie Monahul spune: „Rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu şi ridicarea minţii şi a voii noastre către Dumnezeu".[1]

Şi în Vechiul Testament, Proorocii practicau rugăciunea pentru a-şi menţine mintea liberă de grijile lumii, dar şi pentru ca inima să fie scutită de răutate. însuşi psalmistul zice: „în inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc Ţie" (Ps. 118, 11). Dacă avem în inima noastră cuvântul lui Dumnezeu, demonii răutăţii sunt obligaţi să ne părăsească. Sfântul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Teodor, mare ascet şi cap al Edesei, în sfaturile sale folositoare şi ziditoare sufleteşti din Filocalie spune: „Părinţii definesc rugăciunea ca armă duhovnicească şi spun că nu trebuie să ieşim fără ea la război, ca să nu fim luaţi în robie şi duşi în ţara vrăjmaşului. Dar rugăciune curată nu poate dobândi cel ce nu stăruie pe lângă Dumnezeu întru inimă curată. Căci El este Cel ce dă rugăciune celui ce se roagă şi învaţă pe om cunoştinţa".[2]

Rugăciunea continuă este rugăciunea minţii şi aduce lumină sufletului dacă este de calitate şi nu de cantitate: „E bună şi cantitatea în cântarea rugăciunilor, atunci când e stăpânită de stăruinţă şi luare aminte. Dar ceea ce dă viaţă sufletului este

Sfaturi şi învăţături creştine inspirate dintr-un psalm 21 5a< aceasta pricinuieşte şi roadă".[3] Calitatea rugăciunii se Ca ‘ ează atunci când rostim rugăciunea nu numai cu buzele, ci ^ cu inima şi cu fapta, după cum mărturiseşte Proorocul Isaia: Ş£u buzele se apropie de Mine, iar cu inima lor sunt departe" (Is 29, 13)- Credincioşilor, şi în mod deosebit celor ce îmbrăţişează viaţa monahicească, le este de mare folos rugăciunea mintii pentru zidirea sufletească şi desăvârşirea lor: „Dacă mănâncă sau bea, dacă este în chilie sau la sculare, dacă este pe cale sau face altceva, călugărul trebuie să strige fără încetare: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul’.19 Proorocul David ne învaţă să-L căutăm pe Domnul ca să putem scăpa de necazurile vieţii, dar în mod deosebit, de necazurile sufletului: „Căutat-am pe Domnul şim-a auzit; şi din toate necazurile mele m-a izbăvit" (Ps. 33,4). Iar Sfântul Apostol Pavel spune: „ Orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni" (Col. 3, 23). Lucrarea din toată inima pentru Domnul prin rugăciune şi faptă bună trebuie însoţită de iubire, care înlătură toată puterea răului şi dă o adevărată zidire a sufletului. „Măriţi pe Domnul împreună cu mine" (Ps. 33, 4), spune proorocul Moise, care este arătat ca blând de toţi oamenii de pe pământ. însă „El ia cu sine pentru slăvirea lui Dumnezeu un cor vrednic de el. Nimeni dintre cei ce sunt tulburaţi, nimeni dintre cei zgomotoşi şi nici dintre cei care au sufletul prins în undiţa patimilor trupului să nu se amestece la un loc cu mine: ci numai voi, cei blânzi… numai voi măriţi pe Domnul dimpreună cu mine".20

[1] Evagrie Monahul, Cuvânt despre rugăciune, Filocalia, voi. 1, Sibiu, 1946, p. 80.

[2] Teodor marele ascet şi episcop al Edesei, Una sută capete folositoare, în Filoc

voi. 4, Ed. Harisma, Ediţia a Il-a, Bucureşti, 1994, p. 223.

FOLOSIREA PSALMULUI 33 ÎN CULTUL LITURGIC

{ January 26, 2010 @ 4:44 pm } · { Sfaturi si invataturi crestine }
{ Tags: , , } · { Leave a Comment }

Psalmul 33 face parte din aşa-numiţii „psalmi liturgici" şi este foarte folosit în cultul liturgic ortodox, în rânduiala mai multor slujbe (Litia, Obedniţa, Sfânta Liturghie, Tedeumul). în rânduiala Liturghiei este menţionat încă din secolul III.

a) La Litie

Nici „Tipicul bisericesc", (p. 28) Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba-Iulia, 1999, nici „Liturgica specială" – a pr. prof. dr. Ene Branişte (p. 72) nu includ psalmul 33 în totalitate ci numai partea care se cântă, şi specifică faptul că după ce preotul binecuvântează

artoasele şi celelalte prinoase de pe masă, făcând astfel semnul Sfinţii Cruci, îşi acoperă capul, „iar strana cântă: „Fie numele Domnului binecuvântat" (de trei ori) ca şi la Sfârşitul Liturghiei.

Sfaturi şi învăţături creştine inspirate dintr-un psalm 13 â aceasta, preotul cântă: „Bogaţii au sărăcit…" (vers. 10) o

r strana şi credincioşii îl repetă încă de două ori".[1] în Liturgica specială" se menţionează însă următorul fapt: Cântarea «Bogaţii au sărăcit…» care se cântă după binecuvântarea pâinilor este de fapt un rest (şi anume versetul 10) din psalmul XXXIII, psalm care odinioară se cânta sau se citea în întregime atât la sfârşitul Liturghiei, după împărţirea anafurei, cât şi la sfârşitul Litiei, după împărţirea pâinilor binecuvântate".

De altfel, se spune că în continuare, încă şi acum în unele mănăstiri psalmul acesta se citeşte de la început iar versetul al 10-lea se cântă, aşa cum prevede rânduiala Litiei din „Tipicul mare" de la începutul Liturghierului.[2]

b) La Obedniţa

în rânduiala Obedniţei, atunci când nu urmează Sfânta Liturghie, se citeşte imnul „Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne…", se cântă „Fie numele Domnului binecuvântat…" (de 3 ori) şi se citeşte psalmul XXXIII („Binecuvânta-voi pe Domnul în toată vremea…") urmat de „Cuvine-se cu adevărat…, Slavă…, Şi acum…, Doamne miluieşte" (de 3 ori), „întru numele

[1] Tipic bisericesc, Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba-Iulia, Alba-Iulia, 1999, p. 28.

* Pr. prof. dr. Ene Branişte, Liturgica specială, Ed. I.B.M.B.O.R; Bucureşti, 1980, p.77.

Domnului…". Preotul face acum otpustul mic cu care se încheie slujba.[1] Aceeaşi rânduiala este specifică şi în Tipicul bisericesc.

c) La Liturghie

în „Liturgica specială" pr. prof. dr. Ene Branişte, menţionează folosirea psalmului XXXIII, la Sfânta Liturghie, în veacul al treilea, descrisă în „Rânduieli bisericeşti" dintre care cea mai importantă este colecţia cu titlul „Constituţiile sau Aşezămintele Sfinţilor

Apostoli" opera unui completator necunoscut, de origine probabil siriană, din a doua jumătate a secolului IV. E împărţită în opt cărţi… Cea mai importantă este cartea a opta (cap. 5-15), în care găsim cel dintâi formular de Liturghie cunoscut până acum. Este vorba de o Liturghie de tip sirian (antiohian) săvârşită cu prilejul hirotoniei unui episcop. Această Liturghie este denumită de obicei „Liturghia Clementină", deoarece în cartea a IV-a, cap. 18, prin Clement, episcopul Romei, au fost consemnate în scris.[2]

în cadrul acestei Liturghii, în partea a doua – Liturghia credincioşilor – se menţionează: „Urma o nouă ectenie – după rugăciunea euharistică – o rugăciune citită de episcop ca pregătire pentru împărtăşire şi se făcea împărtăşirea, în timpul căreia se citea psalmul XXXIII".[3]

în schema grafică a rânduielii Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, sec. IV, este inclus psalmul XXXIII în partea de încheiere între cântarea: „Fie numele Domnului bine-cuvântat…" şi rugăciunea „potrivirii Sfintelor" după care urmează apolisul şi următoarele.[4]

Făcând comparaţie între rânduiala Liturghiei ortodoxe de astăzi şi rânduiala Liturghiei Sfântului Iacob (sec. IV-V), „Liturghia

… continue reading this entry.

« Older entries
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.